Prăjitură cu cireșe

Prăjitură cu cireșe

Am fost servită săptămâna trecută cu o prăjitură delicioasă de cireșe și bineînțeles am cerut rețeta :)

Uimirea mea a fost că sunt ingredientele foarte simple, prăjitura se face repede și este o delicatesă - pufoasă, ușoară, frumoasă - chiar v-o recomand cu încredere.

Doamna care mi-a dat rețeta (Nicușoara te pup, mai vreau rețete de prăjituri bune și rapide :) mi-a spus că este rețeta ei de bază și pt alte fructe, pt ruladă cu gem - și bineînțeles o are de la o altă doamnă la care a stat în gazdă de vreo 15 -20 de ani - vă dați seama câtă vechime are rețeta :)

Atenție! Ingredientele sunt pt o tavă mare de cuptor (de 4 arzătoare), dacă vreți mai puțin micșorați proporțional ingredientele.

Ingrediente

Ouă
10 buc
   
Zahăr
10 linguri
   
Apă
7 linguri
apa trebuie să fie fierbinte, clocotită
Făină albă calitate superioară
10 linguri
   
Cireșe
1 kg
   
Amidon alimentar
2 linguri
sau făină
Zahăr pudră
2 linguri
opțional, pt ornat

Pași de urmat

Pas 1

Cireșele se curăță de sâmburi și se taie jumătăți.

Prăjitură cu cireșe - Pas 1
Pas 2

Se separă în 2 boluri mari albușurile de gălbenușuri.

Prăjitură cu cireșe - Pas 2
Pas 3

Adăugați cele 10 linguri de zahăr la gălbenușuri și bateți bine cu mixerul până se fac spumă albă.

Prăjitură cu cireșe - Pas 3
Pas 4

Într-un bol mai mic vă pregătiți puțină apă clocotită fierbinte și o lingură.

Prăjitură cu cireșe - Pas 4
Pas 5

Porniti din nou mixerul și pe parcurs ce se bat gălbenușurile adăugați una câte una 7 linguri de apă fierbinte - bateți bine după fiecare lingură.

Prăjitură cu cireșe - Pas 5
Pas 6

Apoi separat bateți albușurile spumă - să treacă testul cu răsturnatul bolului - dacă stau bine, sunt gata.

Prăjitură cu cireșe - Pas 6
Pas 7

Adăugați albușurile la gălbenușuri și atent și încet amestecați cu mișcări de sus în jos compoziția.

Prăjitură cu cireșe - Pas 7
Pas 8

Apoi adăugați făina și la fel, foarte încet și atent amestecați tot aluatul - cu mișcări de sus în jos.

Și gata, asta-i tot aluatul pentru prăjitură.

Prăjitură cu cireșe - Pas 8
Pas 9

La cireșe adăugați 2 linguri de amidon sau făină și amestecați - asta ca să nu lase sucul și culoarea în prăjitură.

Prăjitură cu cireșe - Pas 9
Pas 10

Într-o tavă de cuptor așternută cu hârtie de copt (opțional o puteți unge hârtia cu puțin ulei sau unt), turnați aluatul, îl întindeți uniform pe toată suprafața.

Deasupra puneți cireșele pregătite anterior, distribuiți uniform peste tot.

Prăjitură cu cireșe - Pas 10
Pas 11

Coaceți prăjitura la foc mediu - 180-200 grade, timp de 20 de minute - apoi o mai puteți lăsa încă 5-10 minute la un foc mai mic 150-130 grade.

Aveți grijă că se face foarte repede.

Prăjitură cu cireșe - Pas 11
Pas 12

Apoi o scoateți, lăsați să se răcească, porționați și serviți ornata cu puțin zahăr pudra.

Foarte simplă și foarte bună, păcat să nu o încercați.

Poftă Bună!

Prăjitură cu cireșe - Pas 12

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1 kg (15-20 porții mici și ușoare)
Timp de preparare: 25 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 20 min
Data publicării:
Notă: 5 (10 voturi)
Colecții: Prăjituri, Dulciuri

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

Ellena
Elena (Ellena) 05 Jun 2011, 22:39

O prajitura pufoasa si gustoasa de vara! Arata f.bine Lena, mi-ai facut pofta si am zis ca o mai raresc cu dulciurile dar tu esti o "ispita" 

Nota mea pentru rețetă:
Lavi
Lavi 06 Jun 2011, 07:59

arata foarte bine, si este de sezon!

Nota mea pentru rețetă:
lyly
liliana (lyly) 06 Jun 2011, 08:47

Fain!!! Sigur o fac

cornelia
cornelia 06 Jun 2011, 10:32

Ca de obicei ne pui la treaba ...nu rezistam tentatiei suntem precum "cainele lui PAVLOV" la retetele tale toate

Nota mea pentru rețetă:
Mery75
Mery75 06 Jun 2011, 12:38

SUPER...............

cuta
cuta 06 Jun 2011, 23:49

ARATA FOARTE BINE, AM SA O INCERC SI EU. MULTUMIM.

Nota mea pentru rețetă:
danielita
danielita 17 Jun 2011, 19:03

am facut si eu prajitura . a iesit nemaipomenit de buna. felicitari.

daya
daya 22 Jun 2011, 13:42

Am facut si eu a iesit foarte gustoasa dar ciresele sau lasat la fundul prajiturii,iar la tine am vazut ca erau la suprafata de ce oare?

amalia16
Amalia (amalia16) 03 Jul 2011, 11:07

E foarte buna prajitura. Eu am facut-o cu visine, insa visinile nu au ramas la suprafata. Dar si asa tot buna a fost!

Multumim!

Biank
Biank 03 Jul 2011, 15:37

miam miam...............f bine arata si c red k  e si ffff buna la gust.....intrebarea mea e urmatoarea: cum o pot face putin mai dietetica?

lena
Elena (lena) Biank 03 Jul 2011, 21:11

Cel mai dietetik este sa mananci numa cirese Dar, asa nu prea imi dau seama,oricum nu are grasimi (unt,ulei) si este destul de buna.

Biank
Biank 06 Jul 2011, 15:09

buna ziua,  mai am o intrebare ..daca folosesc faina normala de grau are ceva?  acuma am cumparat ciresele si ma pregatesc sa fac prajitura

Renee
Renee 11 Jul 2011, 23:36

Chiar acum se afla in cuptor :D...sper sa iasa buna...yammyy, chiar aveam pofta de o prajitura cu cirese...multumesc pt reteta, chiar este usor de pregatit :)

Renee
Renee 14 Jul 2011, 12:35

A  iesit f buna si foarte pufoasa, doar ca eu am adaugat si putin praf de copt...Prietenii mei au fost foarte incantati, cerandu-mi chiar si reteta...:)

Multumesc Lena pentru reteta!

ica
burlacu ica (ica) 25 Jul 2011, 13:44

buona 

roberta
roberta 13 Apr 2012, 10:17

Mie mi-a iesit inecacioasa nu stiu de ce . am pus si putin praf de copt , acesta sa fie motivul?

Cori
Cori 12 Jun 2012, 00:08

Mmmmm, ce bunatate!!! A fost bataie pe ea. Am facut-o plina de visine. DELICIOASA!

Poza mea pentru rețetă:
Nina-Andreea
Nina-Andreea 11 Jun 2013, 09:25

Iata si prajitura mea super moale si pufoasa! Am facut din 6 oua si am potrivit si celelalte ingrediente (6 linguri de faina, 6 linguri de zahar, 4 linguri de apa, 600 g cirese). Tava a fost una ca cea din poza (cam 32*23 cm). Absolut delicioasa!

Poza mea pentru rețetă:
Nina-Andreea
Nina-Andreea 11 Jun 2013, 09:27

Aici va arat si cateva feliute! Amestecati cu mare rabdare albusurile batute spuma in spuma de galbenusuri cu zahar! Si apoi si faina, tot incet si cu rabdare!

Poza mea pentru rețetă:
Draculina969
Draculina969 11 Jun 2013, 18:38

foarte buna prajitura!

sa va spun de ce scufunda fructele: cel mai probabil nu puneti suficienta faina sau nu au fost batute suficient albusurile.

la faina eu le-am pus putin cu varf,iar albusurile le-am batut cu un praf de sare...sper sa va fie de ajutor:)

maria-roxana
maria-roxana 26 Jul 2013, 01:27

doamna Lena Am incercat si eu prajitura dvs. de cirese dar din pacate cei 3 copii ai mei au crezut ca e omleta. ce credeti ca am facut gresit? o fi de la oua? sotul a mancat-o pe asta cu cascaval. m-am simtit jignita. multumesc anticipat

lena
Elena (lena) maria-roxana 26 Jul 2013, 07:53

Vedeti comentariul dinainte - sau nu ati batut bine albusurile, sau ati pus mai putina faina.

maria-roxana
maria-roxana 27 Jul 2013, 01:15

am folosit toate indrumarile, cantitatile si ingredientele ca la carte. sau e de la oua sau nu e buna reteta? am incercat si astazi cu ce a ramas aseara si, la fel doamna Lena

lena
Elena (lena) maria-roxana 27 Jul 2013, 11:53

Sau este de la oua, sau de la reteta(dar daca la cineva a iesit si la cineva nu, cred ca nu reteta este de vina), sau nu este pe gustul vostru - incearca si vezi o textura mai densa a pandispanului, nu pune apa si mai adauga vreo 2-3 linguri de faina in plus, eventual si putin praf de copt.

Nina-Andreea
Nina-Andreea 06 Nov 2013, 15:49

Am făcut prajitură, dar cu bucațele de pere în locul cireșelor! Foarte, foarte pufoasă și bună!

Poza mea pentru rețetă:
costi
costi 27 Apr 2014, 17:30

Am icercat si eu, cu visine! O sa va rog sa nu criticati, avand in vedere ca este facuta pentru sotia mea iubita cu ocazia faptului ca astazi este duminica

Oricum, noua ne-a placut (mai ales copiilor)!

Dar am cam avut emotii...

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
StefyRizzy
Stefana (StefyRizzy) 18 Jun 2014, 00:34

Buna fetelor!!Aveam pofta astazi de ceva nou,usor de facut si delicios;si bineinteles cu fructe.Avand cirese,mi-am zis ca trebuie sa incerc acest deliciu si asa am si facut.Am intrat pe google si am dat click pe primul link ce mi-a iesit.Si asa am ajuns pe lalena.ro de unde am gasit o adevarata si minunata reteta de prajitura cu cirese.E prima data cand fac asa ceva,si mi-a iesit minunat;am respectat orice pas si cel mai important,am pus multa rabdare si incredere ca va iesi perfect.Nu m-am inselat,mi-a iesit o prajitura extrem de pufoasa,ciresele au ramas la suprafata,nu mi s-a ars,a fost o zi superba si asta datorita tie Lena.Iti multumesc ca reusesti sa ne faci sa fim mai buni !!! Va pup si va imbratisez cu drag 

Poza mea pentru rețetă:
StefyRizzy
Stefana (StefyRizzy) 18 Jun 2014, 00:38

Inainte sa intre la cuptor :D Le-am dat pe cirese prin faina cum ai precizat si nu a dat gres.Multumesc ptr sfat!! :*

Poza mea pentru rețetă:
AlinAEP
AlinAEP 01 Jun 2015, 19:31

Ma ajutati va rog. 10 oua trebuie ??? Mi se par fam multe

Nota mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) AlinAEP 01 Jun 2015, 19:34

Este pt tava mare, de cuptor cu aragaz, puneti jumate si faceti o tava mai mica.

Si de ce ati dat nota daca nu ati incercat reteta?

carmendiana
carmendiana 25 Jun 2015, 00:56

Astăzi am facut aceasta reteta, a iesit excepţională. Mulţumesc Lena. Iti urmaresc site-ul mereu, ai niste retete super, si de fiecare data mi-au iesit super bune.

As vrea un sfat daca se poate. Cum sa fac ca atunci cand scot de la cuptor, blatul/cheful/ tarta sa nu se mai lase la mijloc. Mereu mi se intampla. Sau invers, creste foarte mult pe mijloc si pe margini deloc?

Mulţumesc

Diana

Nota mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) carmendiana 29 Jun 2015, 15:12

Aici sunt multe necunscute, cuptorul, vasele, textura aluatului. De multe ori e normal sa se lase putin, depinde de reteta.

roxanabotangenes
roxanabotangenes 05 Jul 2015, 01:09

Am facut-o si pe asta...superrrr ...multumim mult. ..abia ast sa vina sotul acasa ca imi vine sa o mananc toata :***

Nota mea pentru rețetă:
CrisCros
CrisCros 04 Feb 2016, 09:50

Praf de copt sau bicarbonat nu se pune?As vrea sa incerc reteta si nu vreau sa gresesc cumva. Multumesc tare mult

lena
Elena (lena) CrisCros 04 Feb 2016, 09:51

Nu trebuie, albusurile batute spuma fac prajitura pufoasa si frageda.

Pitpalac
Pitpalac 26 May 2017, 17:02

E foarte gustoasa! Si ca niciodată nu se simte gust de ou, eu am pus zahăr brun si cred ca de aceea nu a fost destul de dulce prăjitura, dar oricum e delicioasa, si pt ca nu este făina multă e ușoară la gust! Ms!

Sin Elena
Sin Elena 13 Oct 2017, 07:24

Pentru concurs

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
taziana
taziana 24 Jun 2022, 14:21

Foarte gustos și bun, mulțumesc mult!!!

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă: