Papanasi fierți, în stil Tupperware
Știu că Papanasii sunt de neînlocuit, mai ales rețeta clasică de papanași - dar haideți să fim puțin mai prudenți, că vine primăvara și trebuie să mai ținem la siluetă. Deci vă propun o variantă rapidă și foarte simplă de preparat papanașii, mai ales pentru copilași, fără prăjire, fără ulei, eu zic perfectă!
De ce în stil Tupperware pentru că rețeta am luat-o din rețetarul firmei, și am folosit Termotopul, despre care am mai vorbit în postările anterioare - o chestie foarte utilă și interesantă.
Rețeta am făcut-o și în unul din atelierele trecute, ați avut ocazia și să-i gustați și să mă întrebați dacă merg făcuți și altfel - deci, merg fierți cam 3-5 minute în apă clocotită, dar se pot deforma puțin.
Și Atenție la noul atelier din data de 04.02.2012 - sâmbătă, vă aștept cu drag să gătim gustos și frumos!
Ingrediente
●
Brânză de vaci
250 g
alegeți brânza mai uscată, fără zer
●
Făină albă calitate superioară
1 lingura
●
Sare
0.25 lingurite
un vârf de cuțit
●
Zahăr pudră
2 linguri
în rețeta originală nu este, dar eu aș pune - vor fi puțin mai dulci, asta dacă vreți să fie dulci :), sau le dregeți la servire cu orice gem preferat
Urmărește-ne pe rețelele de socializare pentru a nu rata rețetele noi și alte noutăți!
Pași de urmat
Pas 1
Înt-un bol puneți brânza, vedeți cam ce consistență trebuie să fie - mai uscată.
Pas 2
Adăugați oul, făina, grișul, sarea și dacă vreți încă 2 linguri de zahăr pudră - amestecați bine totul.
Pas 3
Și va ieși un aluat mai tare dar puțin lipicios, taman bun de făcut papanașii.
Observați în multe poze că m-am pricopsit cu o spatulă nouă, Spatula de silicon de la Tupperware - și sinceră să fiu deja este indispensabilă la mine, foarte bine gândită, eu zic genială - ca să vă dați seama trebuie să o țineți o singură dată în mână și simțiți diferența. Și mesajul nu este în scop de publicitate, doar o recomandare pe care eu o consider absolut genială.
Pas 4
Cu mâinile curate și ușor umede formați papanașii și îi aranjați în Termotop sau pe o farfurie(în caz că-i faceți la oală simplă).
Pas 5
Turnați aproximativ 2 l de apă(cât se umple vasul) în Termotop, puneți capacul și lăsați 30 de minute, timp în care vă faceți alte treburi:)
În cazul clasic, fierbeți apa cu puțină sare, și ușor puneți papanașii în apă clocotită, îi lăsați să fiarbă cam 5 minute la foc mic.
Pas 6
Cât se fac papanașii pe o tigaie uscată puneți la călit pesmetul, amestecând periodic.
Pas 7
Aveți grijă că se face f.repede - când își schimbă culoarea îl luați de pe foc.
Pas 8
Îl amestecați cu zahărul într-o farfurie adâncă.
Pas 9
După 30 de minute se scoate sita cu papanași(foarte bine gândit vasul, capacul se poate folosi și ca suport pentru sită).
Pas 10
Treceți papanașii prin pesmet cu zahăr și îi aranjați frumos pe o farfurie.
Pas 11
Le serviți cu orice gem vă place sau ca atare, sunt foarte buni - moi, fragezi....
Poftă Bună!
Referitor la vasele Tupperware vă rog s-o contactați pe dna Elena Răducu:
[email protected], tel.0723590128.
Cantitate:
300 g
(15-20 bucăți)
Timp de preparare:
40 min
Dificultate:
usor
Timp total de pregătire:
30 min
Data publicării:
Notă:
5 (2 voturi)