Budincă de macaroane

Budincă de macaroane

Este o rețetă tradițională din satul unde am copilărit (această budincă se numește Baba acolo), se face de obicei de sărbători, evenimente importante, fiind un desert simplu și delicios, fără ingrediente sofisticate. Este un desert foarte bun pentru copii și nu numai :)

Ingrediente

Paste
500 g
aici puteți folosi orice tip de paste doriți, unica condiție este să fie sub formă de spaghetti, adică lungi
Ouă
5 buc
   
Lapte de vacă
100 ml
   
Zahăr
1 pahar
cantitatea de zahăr se reglează după gust - aici am pus să fie mai dulce
Stafide
1 pahar
   
Esență de vanilie
1 buc
   

Pași de urmat

Pas 1

Pastele se fierb conform instrucțiunilor de pe pachet.

Budincă de macaroane - Pas 1
Pas 2

După ce au fiert le scurgeți de apă, clătiți cu un pic de apă rece.

Apoi le turnați puțin ulei rafinat - 2-3 linguri, amestecați bine, ca să nu se lipească între ele.

Budincă de macaroane - Pas 2
Pas 3

Stafidele le clătiți cu apă fierbinte.

Budincă de macaroane - Pas 3
Pas 4

Într-un bol adânc bateți 5 ouă, adăugați laptele, zahărul și esența de vanilie.

Budincă de macaroane - Pas 4
Pas 5

Cu un tel sau lingură le amestecați bine.

Budincă de macaroane - Pas 5
Pas 6

Se adaugă compoziția de ouă la macaroane și se amestecă bine cu o lingură.

Budincă de macaroane - Pas 6
Pas 7

Adăugați stafidele și mai amestecați o dată.

Budincă de macaroane - Pas 7
Pas 8

O tavă de cuptor se așterne cu hârtie de copt, așa ca să aibă și bordurile acoperite. Ungeți bine hârtia cu unt, va da un gust suplimentar la budinca și nu se va lipi de ea.

Se toarnă compoziția de macaroane în tavă și se dă la cuptor la foc mediu.

Budincă de macaroane - Pas 8
Pas 9

O scoateți când se rumenește bine, o lăsați puțin să se răcorească în tava.

Budincă de macaroane - Pas 9
Pas 10

O răsturnați pe un platou - să fie cu fundul în sus.

Budincă de macaroane - Pas 10
Pas 11

O porționați și savurați cu toată familia. Este bună și caldă și rece.

Poftă Bună!

Budincă de macaroane - Pas 11

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1 kg (10 porții)
Timp de preparare: 60 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 30 min
Data publicării:
Notă: 5 (6 voturi)

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

Top 10 comentarii din totalul de 15

Cretu Alina
Cretu Alina 20 Nov 2019, 15:14

De cite ori o gatesc o fac cu mare placere!!!

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
veronica pascal
veronica pascal 21 Aug 2016, 18:50

O  solutie rapida pentru ceva " la ceai", am preparat-o de citeva ori deja,  doar ca in loc de 100 ml lapte am adaugat 200 -250. Multumim pentru retete !

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
Bogdan-CAN
Bogdan-CAN 22 Sep 2015, 19:39

Grozava ! Este prima oara cind fac o budinca ... nu am mai mincat asa o budinca buna de foarte multi ani. Multumesc !

Nota mea pentru rețetă:
CristiAna Tcaciuc
CristiAna Tcaciuc 02 Sep 2015, 04:48

Perfecta ! Deja de citeva ori o tot fac si imi place. E simplu si delicios. Am adaugat acum recent si visine in ea cu stafide, mmmmm cu visine chiar va recomand tare imi place asa compozitie !

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
tiki
tiki 28 Feb 2014, 18:35

Buna. Datorita Babei Negre, am facut si aceasta budinca,la care cel mai mult imi plac acele firisoare crocante-uscate-prajite de deasupra. Deci gusturi si gusturi.  O reteta f.simpla cu ingrediente putine,se face si usor,dar f.gustoasa si aromate. Multumesc de reteta si numai bine.

Poza mea pentru rețetă:
leoaica
leoaica 16 Mar 2011, 12:56

ieri am preparat aceasta budinca. se face repede si este foarte gustoasa. as avea insa o intrebare: cum trebuie procedat ca sa nu se intareasca partea de deasupra a budincii ? (exista "fire" de macaroane razlete care se intaresc foarte repede...).

Ellena
Elena (Ellena) 09 Dec 2010, 21:48

Am facut in seara aceasta budinca!!!o bunatate, nu m-ai mancasem de mult timp!am pus si cateva poze :) un desert rapid,ieftin si f.bun!!!

Nota mea pentru rețetă:
Ellena
Elena (Ellena) 11 Oct 2010, 23:56

la aceasta reteta nu se adauga si branza?

amalia80
amalia80 21 Sep 2010, 10:39

Nici eu nu pun lapte la budinca cu macaroane, ci smantana sau iaurt.

olivica
olivica 29 Aug 2009, 12:49

Este o reteta usor de preparat, cu ingrediente simple. Eu am facut spaghete, dar am fiert prea multe pentru cantitatea de sos pe care o aveam pregatita, si mi-am aminit ca pe site este reteta aceasta. Am urmat toti pasii, numai ca eu nu aveam lapte in casa si am pus frisca, dar a iesit la fel de buna!!! jumatate am mancat-o eu

Arată toate comentariile