Mâncare de spanac cu năut

Mâncare de spanac cu năut

Foarte reușită combinație, spanacul moale și năutul mai ferm se combină perfect. Soțul meu nu este nici amator de spanac separat și nici de năut - dar aici a fost foarte încântat.

Merge gătit și cu spanac congelat, dar păcat în sezon să nu-l faceți după toată regula.

Ingrediente

Spanac
300 g
gata curățat și opărit
Năut fiert
300 g
   
Ceapă albă
1 buc
   
Usturoi (cățeii)
5 buc
   
Roșii cubulețe din conservă
4 linguri
sau bulion de roșii
Sare, piper
1 lingurita
după gust
Ulei de floarea-soarelui
30 ml
   

Pași de urmat

Pas 1

Eu am folosit năut congelat fiert după metoda asta. Puteți folosi și năut din conservă.

Spanacul proaspăt se curăță, spală și opărește ca în pașii 1-7 din Rețeta de aici.

Mâncare de spanac cu năut - Pas 1
Pas 2

Într-o tigaie mai adâncă încingeți uleiul și adăugați ceapa tocată mărunt. Lăsați până începe să se rumenească ușor.

Mâncare de spanac cu năut - Pas 2
Pas 3

Apoi adăugați roșiile cubulețe, amestecați și lăsați încă 5 minute pe foc.

Mâncare de spanac cu năut - Pas 3
Pas 4

După acest timp adăugați usturoiul tocat mărunt, amestecați și lăsați 2 minute.

Mâncare de spanac cu năut - Pas 4
Pas 5

Urmează spanacul tocat (îl mărunțiți cât de tare vă place), amestecați, lăsați 3-4 minute.

Mâncare de spanac cu năut - Pas 5
Pas 6

Ultimul adăugați năutul, potriviți de sare și piper - lăsați să fiarbă împreună pe foc mic toate cam 5 minute.

Mâncare de spanac cu năut - Pas 6
Pas 7

Și serviți cu mare plăcere :)

Poftă Bună!

Mâncare de spanac cu năut - Pas 7

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1 kg (3-4 porții)
Timp de preparare: 15 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 15 min
Data publicării:

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

tiki
tiki 29 Mar 2014, 08:16

Buna dimineata. Cand am vazut ieri reteta, imediat am dat o fuga in padure si am adunat leurda. Deci eu am inlocuit spanacul cu leurda, in rest am respectat  reteta. Si am facut si economie de usturoi. Hahahaha. Am folosit naut din conserva. Buna mancare si datorita nautului si satioasa. Multumesc. Pupici.

Poza mea pentru rețetă:
Ancuta Rogac92
Anisoara Badila(Rogac) (Ancuta Rogac92) 01 Apr 2014, 20:39

Am facut si eu pentru seara asta la cina, nu am pus mult usturoi caci a mancat si piciul de 16 luni, tare gustos, cred ca am merge si cu urzici in loc de spanac, numai ca eu nu gasesc pe aici prin magazine in Italia , multumesc mult Lena pentru reteta!!! 

Alexa S
Alexa S 27 Sep 2014, 21:42

Salut! Pot folosi in aceasta reteta spanac congelat???? Merci anticipat!

lena
Elena (lena) Alexa S 27 Sep 2014, 23:19

Da, sigur.

Gabriela20
Gabriela20 15 Feb 2020, 20:44

Bună seara,am incercat și eu rețeta,deosebit de bună! Recomand cu încredere o garnitură de genul și ceva carne pe lângă!

nicma
nicma 04 Nov 2021, 13:18

Este foarte satioasa mancarica.

Felicitari pentru retete! De fiecare data cand sunt in criza de idei de gatit arunc o privire peste retetele de pe site si gasesc mereu una care sa se potriveasca momentului si ingredientelor disponibile in bucataria mea.

Toate retetele de pe site, incercate de mine, nu au dat gres, plus ca sunt exact pe gustul meu.