Friptura de porc cu ceapa, la cuptor

Friptura de porc cu ceapa, la cuptor

Inca un mod simplu si fara batai de cap sa gatiti gustos friptura de porc, orice bucata va place, mai grasa sau mai slaba. Ceapa din reteta se topeste efectiv si devine ca un sos pe langa care serviti carnea delicioasa si super frageda. Nici nu va trebuie cutit la masa sa taiati carnea bucatele, se desface foarte usor cu furculita.

Noi am servit aceasta friptura de porc delicioasa pe langa o salata fresh de legume, dar se potriveste cu orice alta garnitura preferati - cartofi, orez, legume, hrisca, etc.

Ingrediente

Ceafa de porc
1.5 kg
o bucata intreaga/feliata de ceafa, sau orice alta carne de porc preferati
Ceapa
5 buc
Unt
50 g
Sos de soia
5 linguri
Otet de mere
1 lingura
Sare
1 lingura
Piper negru macinat
1 lingurita
Usturoi granulat(praf)
1 lingura
sau usturoi pisat
Ulei
2 linguri

Pasi de urmat

1

Daca aveti bucata de carne intreaga, mai intai o taiati in felii de aproximativ 1-1.5cm grosime.

2

Apoi fiecare felie se asezoneaza pe ambele parti cu sare, piper macinat, usturoi uscat sau pisat.

Dupa care se unge cu putin ulei, la fel pe fiecare parte.

3

Curatati si spalati ceapa, apoi taiati felii subtiri.

4

O disitribuiti pe toata suprafata intr-o tava de cuptor clasica.

5

Aranjati bucatile de carne peste ceapa.

6

Intr-un bol mic amestecati 5 linguri de sos de soia cu 1 lingura otet de mere.

7

Ungeti cu aceasta compozitie bucatile de carne.

8

Untul se taie felii subtiri si se pune cate una pe fiecare bucata de carne.

9

Acoperiti tava cu folie de copt sau folie de aluminiu si puneti in cuptorul preincalzit la 200 de grade pentru 1 ora.

10

Dupa acest timp scoateti folia, ungeti fiecare bucata de carne cu zeama din tava si puneti totul inapoi in cuptor.

Daca aveti optiune de ventilatie la cuptor, acum ar fi un moment potrivit s-o porniti.

11

In continuare va trebui sa urmariti pana cand toate feliile de carne se rumenesc frumos, dar si apa din tava se evapora complet. In functie de puterea cuptorului acest proces poate dura intre 25-30 de minute, sau putin mai mult.

Intre timp continuati sa ungeti periodic bucatile de carne cu sosul si grasimea din tava, eventual chiar le puteti intoarce pe cealalata parte, sa se rumeneasca uniform.

12

Aici carnea este aproape gata.

13

Peste inca 5-10 minute o scoatem din cuptor, ungem putin cu sosul din tava si lasam 5 minute sa se potoleasca.

14

Serviti friptura de porc cu ceapa cu orice garnitura preferati, noi am avut o salata de legume si verdeturi.

Pofta Buna!

Gasiti acum retetele voastre preferate si in cartea noastra Top 50 retete Pas cu Pas, prima carte din Romania cu retete prezentate detaliat cu POZE pe PASI, un adevarat ghid vizual simplu de urmarit in timpul procesului de gatire.

Cartea se gaseste in libariile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 2 kg (o ceafa intreaga feliata)
Timp de preparare: 70 min
Dificultate: mediu
Timp total de pregatire: 20 min
Data publicarii:

Vrei sa primesti retetele noi pe email?

Comentarii

Irina87
Irina87 08 Feb 2023, 13:04

Rețetă ideală!!! Idee genială!😘♥️

Charlie
Charlie 01 Mar 2023, 15:25

Uhh, dragă Lena, oare ce mă fac dacă nu am sos de soia? Mă duc să cumpăr, așa-i? 

lena
Elena (lena) Charlie 01 Mar 2023, 17:25

Cam da😉

Charlie
Charlie Elena (lena) 03 Mar 2023, 19:21

Revin, draga mea Lena/ Nu am ieșit să cumpăr sos de soia(am sunat în tot blocul, nimeni nu avea)/ nici nu folosisem vreodată în viață (..). Am pus, gândindu-mă la tine, desigur, cinci linguri de apă într-un castronel (în mintea mea era ceva de tipul .. Lena, te rog, ghidează-mi pașii!), am adăugat un amestec de condimente (primit de la o vecină/ eu nu folosesc decât chestii făcute de mine), o lingură de oțet, și am amestecat. Apoi am urmat rețeta descrisă de tine, ca de obicei, cu sfințenie! Menționez că ceafa era cu sos, și, deja era în frigider de 24 h, cu boia .. sare piper, masată cu puțin ulei de măsline (aveam altceva în cap). Mai trebuie să-ți spun că am dublat cantitatea de ceapă (deci nu sunt așa de sfântă precum păream în urmă cu vreo zece cuvinte). La mine ceapa ..  valoreză cam cât valorează apa pentru marinari (o ador, dar, mai ales, o mănânc!). A ieșit ... vis! Din șase cefe .. am mâncat .. maximum 4 cm. Practic, jumătate dintr-o bucată. Locuiesc la parter, nu cred că am gătit vreodată în viață doar pentru mine ... știi cum vin vecinii (după miros)?! Zici că sunt omizi de stepă, rad tot! Nu am apucat să pozez, cert este că, mâine refac rețeta. Acum am și făra os, vedem, este puțin mai subțire,  dar mă voi descurca. Un copilaș de vreo cinci ani, a mâncat-o cu lingurița, i-a spus Mamei sale ieri seară/ Mai avem carne dintr-aia moale, de la Mona? (mă numesc Mona, Charlie este cățelul). Dar, dragă Lena, dacă mă apuc să scriu despre tot ceea ce am gătit dintre rețetele tale, .. ne apucă Crăciunul (eu nu mă pot exprima în cuvinte puține și nici simplu, nu mă exprim). Una peste alta, dragă Lena, ești specială! Nu mă refer exclusiv la rețete. Le descrii, pe acestea, în felul acela .. cald, de parcă ai fii aici, lângă noi, atuncea când le executăm. (eu sunt un extraordinar executant, am fost supranumită regina neîncoronată a ciorbei de perișoare/ rețeta ta, desigur, și sunt (și) extrem de modestă!) Voi pune o poză cu ce am pregătit acum, iar mâine, promit să fac o poză produsului finit. Iți mulțumesc,dragă Lena, și îți doresc un sfârșit de săptămână cel puțin la fel de frumos ca tine! (Am cumpărat sos de soia)

Charlie
Charlie Charlie 03 Mar 2023, 19:28

(am scris ceafă cu sos/ era os )

lena
Elena (lena) Charlie 03 Mar 2023, 20:10

Super, ma bucur tare mult!🤗❤️

Charlie
Charlie 03 Mar 2023, 19:22

Charlie
Charlie 03 Mar 2023, 19:39

Nu fac aluaturi, nu am făcut niciodată, nimic, în afară de tăiței de casă. De ce spun asta?, pentru că am decis să fac mucenici conform rețetei tale, asta da, provocare! Te voi ține la curent. La noi s-au mâncat mereu și doar, muntenești. Nu sunt topită după cei moldovenești, dar, ce să vezi, este cerere mare, aici, printre vecini