Prăjitură (Șarlotă) de mere fără ouă

Prăjitură (Șarlotă) de mere fără ouă

O rețetă foarte interesantă pe care am testat-o și toți cei care au gustat mi-au zis că este bună, iar după ce le-am spus ce ingrediente are, au replicat - " Păi atunci este f. bună!". A trebuit s-o refac, pentru că la prima încercare am folosit un ulei cu miros specific și s-a simțit, vă recomand să folosiți ulei f. rafinat sau un ulei fără miros.

Nu este prăjitura super sofisticată cu nu știu ce arome și creme, este pufoasă, ușoară și f. simplă. Merge perfect la un ceai, pentru copii (mai ales pentru cei care sunt alergici la ouă), fetița mea a papt-o f. bine - un prim indicator că este în regulă. Și până la urmă ce coptură cu mere poate să nu fie bună...

Și încă ceva... este prima coptură preparată în noua mea bucătărie și noul cuptor - am zis să fac ceva f. repede și să nu-mi fie milă de ingrediente dacă cumva nu voi regla bine cuptorul - până la urmă a fost totul bine.

Deci vă recomand s-o încercați neapărat.

Ingrediente

Mere
5 buc
   
Griș
1 pahar
de 250ml
Făină albă calitate superioară
1 pahar
de 250ml
Zahăr
1 pahar
de 250ml
Bicarbonat de sodiu
1 lingurita
Data viitoare aș încerca cu praf de copt, dacă faceți voi să-mi spuneți cum este.
Ulei de floarea-soarelui
0.5 pahare
ulei f. rafinat sau unul fără miros
Lapte bătut/iaurt/chefir
1 pahar
de 250ml
Unt
1 lingurita
pentru uns tava - sau ungeți cu ulei și presărați pesmet/făină

Pași de urmat

Pas 1

Ungeți tava cu unt/ulei și presărați puțin pesmet sau făină.

Eu am folosit o tavă de 28 cm diametru cu pereții detașabili. Dacă folosiți o tavă mai mare sau mai mică, micșorați respectiv ingredientele.

Prăjitură (Șarlotă) de mere fără ouă - Pas 1
Pas 2

Merele le spălați, curățați și tăiați cubulețe.

Prăjitură (Șarlotă) de mere fără ouă - Pas 2
Pas 3

Amestecați ingredientele uscate - făina, grișul, zahărul și bicarbonatul de sodiu.

Prăjitură (Șarlotă) de mere fără ouă - Pas 3
Pas 4

Apoi adăugați uleiul și amestecați bine cu o lingură.

Prăjitură (Șarlotă) de mere fără ouă - Pas 4
Pas 5

Apoi urmează iaurtul, amestecați bine cu un tel sau lingură, să nu fie cocoloașe.

Prăjitură (Șarlotă) de mere fără ouă - Pas 5
Pas 6

Aluatul astfel preparat se toarnă peste mere și se întinde uniform pe toată suprafața.

Prăjitură (Șarlotă) de mere fără ouă - Pas 6
Pas 7

Șarlota puteți s-o coaceți în 2 moduri:

1. 20 de min la temperatura de 220 grade - atunci se face mai maronie la culoare, dar este mai rapidă.

2. 10 min la 220 grade apoi încă 20 de min la 180 grade - așa am făcut eu, în acest caz este ușor maronie deasupra și mai albă înăuntru.

Prăjitură (Șarlotă) de mere fără ouă - Pas 7
Pas 8

După ce o scoateți din cuptor, o lăsați să se răcorească bine.

Se servește cu un pic de zahăr pudră vanilat  sau scorțișoară.

Poftă Bună!

Prăjitură (Șarlotă) de mere fără ouă - Pas 8

Găsiți acum rețetele voastre preferate și în cartea noastră Top 50 rețete Pas cu Pas, prima carte din România cu rețete prezentate detaliat cu POZE pe PAȘI, un adevărat ghid vizual simplu de urmat în timpul procesului de gătire.

Cartea se găsește în librăriile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 1 kg (8-10 porții)
Timp de preparare: 40 min
Dificultate: usor
Timp total de pregătire: 20 min
Data publicării:
Notă: 5 (9 voturi)
Colecții: Prăjituri, Dulciuri

Vrei să primești rețetele noi pe email?

Comentarii

simona balazs
SIMONA BALAZS (simona balazs) 15 Nov 2010, 12:20

vreau sa va spun ca desi sunt bucatar de meserie,imi place tot timpu sa stiu ceva nou.am facut pizza cu ananas si sunca de pui ,reteta luata de aici,si a iesit foarte gustoasa,si familia mea a fost ft multumita.va multumesc ca existati.chiar daca sunt bucatar de meserie,orice sfat sau orice idee,este bine venita.cu stima SIMONA

Emma
Emma 15 Nov 2010, 13:23

Tinand cont de ingrediente, o s-o incerc chiar in aceasta seara. Sunt sigura ca va iesi buna.

Nota mea pentru rețetă:
Ellena
Elena (Ellena) 15 Nov 2010, 16:13

O noua reteta e buna venita,mereu astept noutati de la tine,imi place mult cum le explici! Lena pt retete!

Nota mea pentru rețetă:
amelittat
amelittat 15 Nov 2010, 17:36

esti o minunata Lena, tot ceea ce faci este extraordinar de bun, eu cum sunt vegetariana, am testat multe din retetele tale cu legume si au iesit f bine, urmeaza sa testez aceasta prajitura care imi face cu ochiul si cred ca e f gustoasa....;iti doresc o zi minunata si astept retete  noi....... poate testezi o reteta de baigli pana la craciun si o postezi......;doamne ajuta

dianatimbus
Diana Timbus (dianatimbus) 15 Nov 2010, 18:09

Eu nu am cuptor care arata cate grade sunt....deci cum ar trebui sau cat trebuie s-o las la copt?

Nota mea pentru rețetă:
larissa
Alina Tapolcsi (larissa) 15 Nov 2010, 21:38

immm , imi plac retetele cu mere foarte mult si alta inca  ,ca e ieftina si sigurat buna numa bine venita pt buzunarul nostru am sa o fac si eu

Nota mea pentru rețetă:
bocsa
gabriela (bocsa) 15 Nov 2010, 22:23

Bicarbonatul inchide la culoare putin blatul dar este mai bun decat praful de copt la acest aluat.

Lavi
Lavi 16 Nov 2010, 08:25

interesanta reteta, si foarte simpla!

''blatul'' nu este sfaramicios de la gris?

lena
Elena (lena) Lavi 16 Nov 2010, 09:53

Nu este sfaramicios, este ca un pandispan - se poate adapta si la alte retete, cu alte fructe.

mihaelamirzac
mihaelamirzac 16 Nov 2010, 17:02
Eu nu am cuptor care sa imi indice temperatura ,atunci cum proce dez?

Pot sa o fac si in altfel de tava?Are vreo importanta?

lena
Elena (lena) mihaelamirzac 16 Nov 2010, 17:06

La cuptor fara indicator de temperatura, pui la un foc mediu pana se rumeneste apoi faci focul mic si lasi inca 10-5 min. Poti sa faci in orice tava ai, doar ai grija sa fie cat de cat de aceeasi dimensiune.

Elena.M
Elena (Elena.M) 16 Nov 2010, 18:27

Buna seara,tuturor.Am o mare rugaminte lena la tine.Te rog sa ne postezi cateva retete de post macar saptamana asta,deoarece eu nu tin tot posstul integral.te pup.si promit ca voi face reteta aceasta saptamana viitoare.va pup.

Lavi
Lavi 16 Nov 2010, 21:22

Elena.M , poti consulta subiectul RETETE DE POST, il gasesti in stanga sus.

bocsa
gabriela (bocsa) 16 Nov 2010, 21:44

Am facut si eu astazi aceasta placinta.Fiindca imi place aroma de scortisoara, cand am pus merele le-am mestecat putin cu scortisoara.A iesit super buna.Am mancat-o la cina cu lapte fiert.

Emma
Emma 17 Nov 2010, 14:14

Am facut si eu sarlota aseara. Nu aveam rabdare sa se raceasca! A fost foarte bună! Mi-au iesit 12 felii ca de tort, cu un gust minunat, fin și aromat. Multumesc, Lena!

claudia1976
claudia1976 17 Nov 2010, 20:42

Foarte rapid de preparată şi gustoasă.

Nota mea pentru rețetă:
larissa
Alina Tapolcsi (larissa) 19 Nov 2010, 22:07

cred ca am s-o incerc aceasta prajitura pt duminica si o sa va spun cum a iesit ca mi sa pare ieftina si gustoasa

nona
nona nona (nona) 20 Nov 2010, 14:28

buna lena, acum am bagat prajitura la cuptor

trebuia sa dublez cantitatile fiindaca am tava mai mare , dar vedem la urma ce iese, !

o sa-ti las un mesaj cum a iesit fiindca la tine arata exceptiona

stii ce te rog poate vii  cu o reteta de tort diplomat , te rog ff mult!

te pup si bafta!

nona
nona nona (nona) 20 Nov 2010, 16:48

buna din nou

am gustat prajitura , este delicioasa , mi-a iesit fff bine si cu pref de copt si cu apa minerala, nici nu pot sa va spun cat este de buna, msc lena!...............................................

larissa
Alina Tapolcsi (larissa) 20 Nov 2010, 20:41

super gustoasa mi-a iesit  nici nu am crezut si am facuto cu praf de copt aveti nota

claudia1976
claudia1976 21 Nov 2010, 08:27

Intentionez să o fac si eu maine. Merele se pun direct in tava unsă şi tapetată ? Am inteles bine ? Se omogenizează de la sine sau trebuie intoarsa tava ? Eu fac o prajitura asemănătoare cu mere, nucă, 6 linguri de zahăr, 6 de făină şi 6 ouă, dar întorc prăjitura după ce o scot din cuptor astfel ca blatul e dedesupt iar merele sunt deasupra... .

Issa
Issa 04 Jul 2012, 12:23

Draga Lena aici gasesti cele mai minunate recete si in plus sunt delicioase si e important ca ies reusite. Am incercat si aceasta prajitura si uite ce mi-a iesit. Eu am mai adaugat in aluat si zahar vanilat un plic, peste mere am presurat scortisoara si le-am stropit cu putin rum dupa ce am turnat aluatul am mai pus si jumatati de abricosi mijlocii putin le-am apasat si dupa ce s-a copt deasupra am turnat glazura de ciocolata si mi-a iesit o tarta minunata de ziua fiului meu. Pentru glazura, se topeste pe bain-marie 200g ciocolata si frisca lichida 60ml si se pune peste prajitura. Toata familia am savurat-o cu placere. Lena esti o dulce iti multumim pentru deliciosul ce ne alinti. Te pupam.

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
lena
Elena (lena) 04 Jul 2012, 12:30

Issa, foarte bune idei, si cu caisele si cu glazura!

La multi ani fiului si o zi buna!

Issa
Issa 14 Jul 2012, 14:50

Mersi mult

sonycica
Sofia (sonycica) 25 Oct 2013, 15:31

am incercat si eu sa fac prajitura asta, a iesit minunat, chiar daca am avut gris doar 100g, am completat cu faina, e delicioasa!

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
Taniussha
Taniussha 05 Feb 2015, 21:25

Salutare Lena, vreau să spun ca este un deliciu, am facut atit de multe prajituri de pe acest sait, că nici nu le mai știu numărul...pupici, seară frumoasă în continuare...
P.S. îmi plac la nebunie rețetele tale.
 

deyutzky
deyutzky 27 Jun 2015, 22:31

Tocmai am scos si eu prajitura din cuptor, este o bunatateeee de pufosenie!!! Eu am inlocuit merele cu cirese, pentru ca tot e sezonul lor. E prima data cand fac o prajitura cu gris si imi place la nebunie cum a iesit. Iti multumesc pentru toate retetele delicioase cu care ne incanti. Pupici 

deyutzky
deyutzky 10 Aug 2015, 11:12

Am venit si cu poza. Am uitat sa precizez ca am incercat-o cu praf de copt. Am pus un pliculet si a iesit tare pufoasa.

Poza mea pentru rețetă:
Pashutza25
Pashutza25 13 Jul 2016, 12:43

Si sarlota mea e foarte gustoasa dar cu o mica schimbare am pus piersici in lok de mere ca nu le aveam

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă:
ElaineAndreas455
Elaine Andreas (ElaineAndreas455) 18 Oct 2016, 12:44

buna ,in loc de gris ce putem folosi ?

lena
Elena (lena) Elaine Andreas (ElaineAndreas455) 18 Oct 2016, 12:49

Incercati faina.

OxanaGureu585
Oxana Gureu (OxanaGureu585) 08 Jul 2017, 09:11

In loc de iaurt se piate adauga lapte

Maria Luminita
Luminita (Maria Luminita) 04 Oct 2017, 13:03

Am gatit-o pentru fetita mea si am pus putina scortisoara deasupra ☺. Multumim pentru retete.

Poza mea pentru rețetă:
Nota mea pentru rețetă: