Chiftele pentru burgeri

Chiftele pentru burgeri

Pentru ca sa va iasa reteta de burgeri de casa nu doar gustoasa, dar si cu un efect de senzatie, am hotarat s-o impart in 3 retete mai mici pentru fiecare etapa. Zilele trecute v-am aratat chiflele perfecte pentru hamburger, astazi vin cu reteta de chiftele si in zilele urmatoare va arat si variantele de asamblare a hamburgerului exemplar, frumos si delicios.

De obicei carnea pentru burgeri este de vita, combinata in proportia - 80% carne si 20% slanina/grasime(eu as recomanda sa puneti chiar 30% grasime pentru burgeri mai fragezi). Dar eu am facut si doar cu carne de porc, sau in combinatie cu vita, oricum dupa formula aceasta ies foarte buni si gustosi.

Nu prea as pune in discutie aici carnea tocata din comert, care nu stiti exact ce contine. Daca vreti intr-adevar burgeri exemplari si sa-i faceti acasa, investiti in masina pentru tocat carne, oricum va foloseste si pentru multe alte retete.

Ingrediente

Carne de porc/vita
800 g
Slanina
200 g
Ceapa
1 buc
Sare
1 lingura
Piper negru macinat
0.5 lingurite
Patrunjel tocat
1 lingura
este optional

Pasi de urmat

1

Pentru aceasta reteta de burgeri am luat 400g carne de porc, 400g carne de vita si 200g de slanina - in total 1 kg de carne.

Daca vreti sa faceti burgerii de vita, puneti toata carnea de vita si incercati sa gasiti grasime de vita.

2

Taiati toata carne in bucati potrivite pentru masina de tocat.

Tot aici adaugati si o ceapa alba.

3

Treceti prin masina de tocat - carnea, slanina si ceapa.

Adaugati sarea, piperul negru macinat si amestecati foarte bine compozitia cu mainile. Recomand chiar s-o aruncati de vreo 5 ori in bol cu putina forta.

4

Formati o bila mare de carne, o puneti pe masa sau fund si taiati in aproximativ 8-12 bucati egale.

Din aceasta cantitate puteti face 8 chiftele pentru 8 painici mari, 10 sau 12 chiftele pentru 10-12 chifle de burgeri.

Cantitatea de carne din aceasta reteta este proportionala cu cea de chifle din reteta mea - modelati tot atatea chiftele cate painici ati facut acolo.

5

Taiati cu foarfeca patrate de aproximativ 10-12cm din hartie de copt, pe ele vom modela burgerii in continuare.

6

Acum luati fiecare bucata de carne si o modelati in forma de bila, o mai aruncati dintr-o palma in alta ca sa fie cat mai uniforma si neteda.

7

Apoi o puneti(mie chiar imi place s-o arunc cu forta:) pe o bucata de hartie de copt.

8

Incepeti sa aplatizati carnea, apasati mai mult pe parte din mijloc, apoi spre margini.

9

Nivelati cu dosul palmei si marginile laterale, sa nu se faca franjuri.

10

La final mai nivelati si usor bateti cu degetele pe toata suprafata, sa fie o chiftea cat mai uniforma - si ca grosime, si ca forma.

11

Ca dimensiune va ghidati dupa cea a chiflelor. De obicei chifteaua trebuie sa fie cam cu 1 cm mai mare decat chifla, pentru ca la prajire se micsoreaza putin.

Chiftelele pot  fi putin mai groase sau mai subtiri, dar ca marime ar fi bine sa le potriviti cu painicile.

12

Astfel formati toate chiftelele si le puteti suprapune una peste alta, hartia de copt este chiar un trick bun.

Acum le lasati 1-2 ore la rece inainte de prajire, sau le puteti congela pentru altadata, daca planificati din timp reteta de burgeri.

Eu de obicei congelez si chifle, si burgeri, imi este foarte usor apoi, daca avem pofte mai spontane.

13

Daca facem burgerii in apartament, de obicei incing foarte bine o tigaie grill si usor trec carnea cu ajutorul hartiei pe ea.

La fel procedati daca prajiti chiftelele pe gratarul de afara.

14

Pentru a obtine aceste dungi intersectate, usor intorc burgerul cu vreo 30 de grade dupa 3-4 minute pe gratar.

Dar astea sunt fineturi, important este sa-l gatiti la foc mediu spre rapid, nu trebuie uscate chiftelele, dar nici sa fie crude(in caz ca faceti cu carne de porc sau pui).

In reteta urmatoare va voi arata cum asamblati un burger perfect si diversele combinatii.

Pofta Buna!

Gasiti acum retetele voastre preferate si in cartea noastra Top 50 retete Pas cu Pas, prima carte din Romania cu retete prezentate detaliat cu POZE pe PASI, un adevarat ghid vizual simplu de urmarit in timpul procesului de gatire.

Cartea se gaseste in libariile partenere ale editurii Curtea Veche, sau online aici.

Click aici!

Cantitate: 8 buc (8-12 chiftele)
Timp de preparare: 120 min
Dificultate: usor
Timp total de pregatire: 60 min
Data publicarii:

Vrei sa primesti retetele noi pe email?

Comentarii

Nici un comentariu pana acum. Posteaza tu primul comentariu !